Impresii după lansarea de carte

Lansarea de carte „Alzheimer. Scurtă perspectivă asupra unuia dintre cele mai mari mistere ale creierului” – 19.04.2022

Azi am avut lansarea de carte și am simțit nevoia să scriu despre eveniment „la cald”, aflată încă sub influența emoțiilor pozitive și a energiei benefice care m-a încărcat de la oamenii dragi care mi-au fost alături. Încă de dimineață m-am simțit copleșită de emoții pozitive, când am început să primesc mesaje de la oamenii dragi mie, care nu îmi pot fi aproape, din cauza distanței fizice care ne desparte. Desigur, prima a fost editoarea și Muza mea dragă, Mirela-Carmen Stancu, fără de care cartea „Alzheimer. Scurtă perspectivă asupra unuia dintre cele mai mari mistere ale creierului” nici nu ar fi existat… sau, cel puțin, nu încă. La scurt timp, i-a urmat și minunata mea colegă, Mădălina Orian, care mi-a transmis energie pozitivă și încurajări în stilul ei magic.

Încă de la primele ore ale zilei, m-am simțit binecuvântată. Mesajele pe care le-am primit pe parcursul zilei m-au încurajat și m-au făcut să simt că sunt în preajma mea oameni deosebiți, pe care Divinitatea mi i-a scos în cale deloc întâmplător. Tuturor celor care mi-au scris azi și mi-au transmis gânduri de încurajare, le mulțumesc! Mă simt onorată să vă am în viața mea, fie și doar online.

Evident, ziua a decurs cu emoțiile de rigoare. Ba simțeam că zboară timpul, ba, dimpotrivă, aveam impresia că nu mai trece. Vorbisem de câteva zile cu prietena mea, Anita, să merg la ea la ora 16, să îmi facă un machiaj profesional. Așadar, la ora 4 p.m. m-am „înființat” la ea, gata să mă aranjeze pentru marele meu eveniment.

Lansarea de carte cu peripeții

În urmă cu două săptămâni, doar ce stabilisem data pentru lansarea de carte, am dat să intru în baie, să fac o relaxantă baie cu spumă. Plină de entuziasm și veșnic agitată, cum îmi e în caracter, când am pus piciorul în cadă, am alunecat și… cred că vă imaginați deja, am căzut! Am avut cucui în frunte și am râs zile întregi pe seama faptului că am vrut să mă transform în unicorn.

Cum nu mi-a reușit, cucuiul retrăgându-se în două zile și vânătaia întârziind să se desfășoare pe cum mă așteptam, la câteva zile după „pățanie”, m-a mușcat o gâză în mijlocul frunții. De data aceasta, cucuiul s-a arătat chiar mai mare decât cel cauzat de căzătură. Ei, abia acum eram un unicorn veritabil! Dar… a trecut până a doua zi.

Așa că, azi m-am gândit că trebuie să fac neapărat încă o năzbâtie, să condimentez puțin zen-ul evenimentului. Deci, să revin la momentul în care am ajuns la Anita să mă machieze. S-a apucat ea, a pus crema hidratantă pe față. Dintr-odată, am simțit că începe să îmi ardă fața. Eu, foarte senină, o întreb dacă am făcut alergie. Anita, panică totală! Atunci mi-am amintit că am mai pățit să fac alergie/iritație de la cremă, chiar de la creme pe care le-am folosit înainte. Ba chiar am avut o cremă pe care o foloseam zilnic, doar ca la un moment dat să îmi provoace o astfel de reacție, iar după o pauză de câteva zile, când am folosit-o din nou, n-am mai avut nimic de la ea.

M-am șters pe față, m-am spălat, să elimin crema și am stat. Trecem mai departe. Îi spun că fondul de ten e în regulă, e fix cel pe care îl folosesc eu de obicei și n-am avut niciodată reacții alergice la fondul de ten. Nu bine îl pune pe față, gata să îl întindă, că… începe să mă usture tenul pe unde a ajuns fondul de ten.

Evident, m-am spălat și curățat bine, după care Anita mi-a dat cu apă termală pe față, să calmeze iritația. Dar știți cum arătam? Ca un dalmațian, plină cu pete roșii pe toată fața. Evident, am renunțat amândouă la ideea unui machiaj profesional și ne-am rezumat la contur pentru sprâncene, rimel și ruj. Eu pun iritația pe seama emoțiilor, având în vedere că produsele le cunoșteam și le folosesc în mod obișnuit, fără probleme.

Și acum, despre lansarea de carte…

Știți cum se spune… totul e bine când se termină cu bine! Ceea ce a început cu o peripeție de proporții s-a încheiat cu o seară minunată, în care am fost înconjurată de oameni minunați, dragi mie. Pe această cale, vreau să le mulțumesc încă o dată tuturor pentru participare! Și mulțumesc din suflet The Museum Speciality Coffee Shop, pentru minunatele servicii pe care le oferă clienților lor!

Așa cum era și normal, mi-am rugat prietenele să îmi fie alături și să vorbească despre carte în cadrul lansării. Așadar, Anita Giorgiana Szucs și Andrea Precup au fost zânele care au presărat praful lor magic asupra evenimentului și au vorbit atât de frumos despre carte, încât m-au impresionat.

Pe Anita o știu din 2000, suntem prietene de 22 de ani și, așa cum a zis ea, niciuna nu am îmbătrânit. E prietena mea de o viață, am crescut împreună și ne-am susținut mereu cum am putut. Tot ea este cea care mi-a făcut cel mai frumos cadou de ziua mea pe care l-am primit vreodată: în 2019, fix când împlineam 31 de ani, a avut Anita nunta. Da, da, fix de ziua mea de naștere! Se putea cadou mai frumos de la prietena de-o viață?!

Pe Andrea o cunosc din școala generală, iar în liceu am fost colege de clasă. Tot de atunci, suntem și prietene. Cum a amintit și ea în cadrul lansării, noi două eram „tocilarele clasei” și concuram una cu cealaltă pentru locul I. însă am fost prietene și, indiferent pe ce drumuri ne-a dus viața, ne-a readus una lângă cealaltă și pot spune cu bucurie că Andrea a rămas prietena mea… de-o viață!

Amândouă au vorbit minunat și le mulțumesc din suflet că au acceptat să îmi fie alături! Așa cum am zis în cadrul lansării, consider că prietenii sunt îngerii noștri pe Pământ, iar ele exact asta sunt pentru mine: îngerii care au presărat magia lor pe această zi specială, făcând-o să strălucească!

Câteva cuvinte din discursurile prietenelor mele

Îmi pregătisem aseară discurs. Însă, cuprinsă de emoții cum nu am mai simțit vreodată, am preferat să las fetele să vorbească. Eu am reușit să spun foarte puțin despre mine și despre carte. Abia după discursurile Anitei și Andreei am reușit să mă mai eliberez de emoții și să vorbesc, răspunzând la întrebările celor prezenți.

Despre discursul ținut de Anita

A început Anita, cu un discurs care m-a surprins. Anita spune mereu că nu știe să scrie, dar, credeți-mă, nu doar că aproape m-a făcut să plâng, dar m-a trecut prin o mulțime de stări și de emoții. Și-a presărat discursul cu stilul ei caracteristic, zurliu și plin de viață și a ieșit o minune.

„Draga mea Anca,

Sunt foaaaarte, foaaaarte, foaaaarte mândră de… MINE! 😊 Că am așa o prietenă ca tine. 😛

Lăsând gluma la o parte: SUNT extrem de mândră de TINE! Sper că ești cu adevărat prezentă AICI și ACUM și savurezi prin fiecare por, prin fiecare celulă, evenimentul tău.

Meriți să fii azi celebrată, îmbrățișată, lăudată… și nu doar azi, ci tot timpul.”

Iată ce a zis despre carte:

„Cartea Alzheimer este o CAMPANIE DE CONȘTIENTIZARE profundă, din punctul meu de vedere. Se împletesc în ea foarte frumos, chiar dacă pe scurt, teoriile, știința, experimentele și experiențele personale ale autoarei în ceea ce-i privește bunica suferindă de Alzheimer, experiențe prezentate în detaliu încă de la începutul cărții, prin prisma ochilor de nepoată. Experiențe precum simptomele și comportamentul bunicii ei, care ulterior sunt susținute, subliniate și explicate de multitudinea de articole științifice. Toate așternute într-o versiune ușor de înțeles de către oricine.”

Despre discursul ținut de Andrea

Andrea nu este doar prietena mea, ci este și profesoară de limba și literatura română. A avut un discurs deosebit, în care a subliniat esența cărții și a reușit să transmită emoțiile și sentimentele pe care le-am avut scriind cartea. O să vă redau scurte pasaje din discursul ei.

„Trebuie să vă mărturisesc că mă simt emoționată și onorată în același timp să mă aflu azi în fața voastră și să vă prezint cartea prietenei mele, Anca.

Ne cunoaștem de când eram eleve, mereu ne-a legat dorința de a învăța, plăcerea de a citi și dragostea pentru cuvântul scris.

E o reală bucurie pentru mine să observ unde a ajuns azi, să-i urmăresc parcursul profesional ascendent, să văd dedicarea, pasiunea pe care le investește în fiecare acțiune pe care o întreprinde.

Sincer, nu știu de unde ai atâta putere. Pari neobosită! 😊 Cred că suntem cu adevărat fericiți și împliniți atunci când munca noastră nu mai e o povară, când ea devine o plăcere, o pasiune, parte din noi. Acest lucru se simte și la tine, Anca. Când am citit cartea, ți-am recunoscut vocea în ea. În paginile scrise ai lăsat o bucățică din blândețea, tandrețea, perseverența și ambiția ta.”

Vă redau puțin din ceea ce a spus despre carte:

„În prima parte a cărții, care cuprinde 14 capitole, aflăm contextul în care autoarea a ajuns în postura aceasta. Aflată în concediu de îngrijire a copilului, Denisa având 10-11 luni, cu soțul proaspăt întors din străinătate, i se propune să se mute la țară să crească animale, să cultive pământul și să locuiască cu bunica paternă, devenită văduvă. La început totul a fost bine, însă primele semne ale bolii s-au arătat timpuriu: repetiția, confuzia privind timpul, delăsarea. La începutul anului 2013, medicii au pus diagnosticul: Alzheimer.”

Gânduri după lansarea de carte

Sunt onorată și recunoscătoare pentru ziua asta, pentru oamenii care mi-au fost alături fizic sau cu gândul. Pe mulți, distanța i-a împiedicat să fie lângă mine, însă fiecare persoană care mi-a transmis gândurile sale am simțit-o ca fiind alături în aceste momente prețioase.

Pentru mine, lansarea de carte a fost memorabilă. Mă simt încă de parcă aș fi într-un vis frumos. Energia pe care mi-au transmis-o cei prezenți este una deosebită. Emoțiile? Nici gând să mă fi părăsit! Credeam că le voi simți doar până la lansarea de carte, însă se pare că ele continuă să mă însoțească, cine știe până când… dar, fiind emoții pozitive, de bucurie, le accept cu drag!

Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost prezenți fizic sau cu gândul, precum și celor care ați avut răbdarea de a citi până aici! Cele mai frumoase gânduri merg spre voi, însoțite de îmbrățișări pline de bucurie!

Iar dacă nu ați reușit să cumpărați cartea și v-o doriți, o puteți comanda de pe site-ul Editurii Quarto.